Sondaj "Formular inregistrare grup tinta ProMedicIS ROSE II"
“Reducerea abandonului universitar prin cresterea performantelor academice si socio-emoţionale ale studentilor din anul I ciclul de licenta din Facultatea de Medicina Generala – Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T. Popa” din Iasi” – ProMedicIS.
***În temeiul prevederilor art. 13 din Regulamentul (UE) nr. 679/2016 și având în vedere drepturile pe care le aveți în calitate de beneficiar al servicilor educaționale universitare (candidat/student/absolvent) în conformitate cu REGULAMENTUL (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 (denumit în continuare GDPR) și legislația națională privind protecția și securitatea datelor personale, în vigoare, vă aducem la cunoştinţă faptul că prin intermediul Direcţiilor Administrative Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”, cu sediul în Iaşi, str. Universităţii nr. 16, CIF 4701100, telefon: +40.232.301.600 , fax +40.232.211.820, email: rectorat@umfiasi.ro, prelucrează datele dumneavoastră personale în scopul îndeplinirii atribuţiilor legale ce îi revin conform legii, respectiv în scopul furnizării serviciilor educaţionale, administrative, de sănătate și siguranță în campusul universitar, în conformitate cu prevederile GDPR și ale legilor locale și europene privind protecția datelor.
Datele personale furnizate de dumneavoastră, în calitate de beneficiar, în mod liber, notate pe propria răspundere folosite la înscriere, dar și copiile după documentele de identitate, studiile anterioare și prezente, starea de sănătate, date fiscale/bancare, sunt necesare în contextul îndeplinirii obligațiilor legale precontractuale (procesul de selectie si admitere la program).SE POT INSCRIE DOAR STUDENTI DIN ANUL I MEDICINA GENERALA